Drumurile naţionale din judeţul Gorj sunt mai curate, iar utilajele acţionează pe carosabil de zor atunci când se impune, în timp ce alte utilaje stau în aşteptare, gata de intervenţie. Cel puţin aşa susţine noul director al drumarilor gorjeni, Ion Tudor, şef al Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu. La mai bine de o săptămână de la numirea sa pe acest post, Tudor spune că a găsit „o secţie bine pusă la punct”, mândrindu-se cu echipa şi utilajele ce-i stau la dispoziţie. În plus, Tudor a susţinut că „dacă la un moment dat nu erau utilaje în deszăpeziri, acum sunt şi-n aşteptare”, precizând că principiul pe care îl aplică este „fapte şi la muncă”.
Ar mai fi de spus că spre deosebire de funcţiile avute la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor şi Garda de Mediu, postura de şef al drumarilor i se potriveşte lui Tudor ca o mănuşă, având în vedere că are la dispoziţie o mică armată de angajaţi, pregătită să intervină pe carosabil. De fapt, implicarea noului director în activitate poate fi observată şi pe Facebook, acolo unde Ion Tudor este prezentat în diverse ipostaze, precum aceea a testării mixturii asfaltice cu o cheie sau în momentele în care dă indicaţii preţioase subalternilor şi subordonaţilor. În mod cert, cel puţin la capitolul imagine, Secţia de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu a câştigat în momentul în care Tudor a fost pus director al drumarilor.
Drumurile naţionale din judeţul Gorj sunt mai curate, iar utilajele acţionează pe carosabil de zor atunci când se impune, în timp ce alte utilaje stau în aşteptare, gata de intervenţie. Cel puţin aşa susţine noul director al drumarilor gorjeni, Ion Tudor, şef al Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu. La mai bine de o săptămână de la numirea sa pe acest post, Tudor spune că a găsit „o secţie bine pusă la punct”, mândrindu-se cu echipa şi utilajele ce-i stau la dispoziţie. În plus, Tudor a susţinut c