Să auzi că există oameni încântați de primarul lor e o mare minune-n România. Auzi la sibieni, cică al lui Johannis e parolist și face treaba nemțește: mai devreme și foarte bine. Când am ajuns în Sibiu am prins orașul în plină reconstrucție, multe străzi din centru fiind blocate și-n reparații. Dar ne-au asigurat localnicii că vor termina treaba la timp, că așa-i la ei. Așa că dacă n-ai bani să treci granița și să vezi o țară străină, du-te până la Sibiu ca să simți puțin aer occidental. Dacă ești bucureștean o să te-ntristezi realizând că până și-un ciobănesc german ar fi un primar mai bun decât edilii Capitalei.

Ne-am cazat la Villa Weidner, și trebuie să recunoaștem că-i mai piperat decât în alte locuri din țară. Dar costă să vezi Piața Mare de la fereastră. Nu doar că o vezi, dar practic ești în ea. Ieși din dormitor direct în mijlocul turiștilor. Și camerele arată foarte bine, cu bușteni prin mijlocul ei, decoratorii fiind siguri că vor avea clienți care n-au probleme cu lumbago. Dom’le, ai juma de trunchi de copac în mijlocul camerei, dar e frumos, n-ai ce-i spune. Și-am rămas plăcut impresionați dimineața la micul dejun. Ce DJ de pe planeta asta ți-ar combina, la omletă și ceai, Laura Lavric și Bob Marley? Doar un geniu ar ști să mixeze hora bătrânească din popor cu „No woman no cry”. Felicitări chelnerului că a știut să ne amuze și să ne servească exemplar.

Pentru cine n-a apucat să ajungă la concert, în Atrium, ați pierdut multe. Nu locuri, pentru că nu mai erau, și se stătea foarte boem pe scări, dar atmosfera a meritat toți banii. Ai voștri. Unde mai pui că mâncarea-i foarte bună, mai ales dacă mergi pe mâna chelnerițelor.

Am plecat din Sibiu spre Brașov încântați de toți și toate, dar cu două mari dezamăgiri. Oamenii ăștia-și plac primarul, și asta te deprimă, și n-am văzut în Sibiu ce întâlnești pe toate drumurile din România: sibien