Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere la instalaţiile şi reţelele electrice, precum şi la posturile de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor.
În prima zi a săptămânii, de lucrările Enel vor fi afectaţi, între orele 8.00 şi 16.00, consumatorii din Cumpăna (străzile Caltunaşi, Crizantemei, Transformatorului, Berzei, Monumentului, Osman Gafar şi Crinului), Hârşova, Şipote, Viişoara şi Siminoc. În cursul zilei de marţi, în intervalul 9.00 şi 16.00, fără curent vor rămâne abonaţii din municipiul Constanţa (străzile Griviţei, Siretului, SC Comtext, Vârful cu Do), din Cumpăna (străzile Călţunaşi, Crizantemei, Transformatorului, Berzei, Monumentului, Osman Gafar şi Crinului), Hârşova, Şipote, Viişoara şi Siminoc. Miercuri, Enel va opri furnizarea curentului între orele 8.00 şi 16.00, în municipiul Constanţa (străzile Av. Romeo Popescu, Chiliei, Dobrogei, Ion Raţiu, Piatra Craiului, Nicu Mandai, Lt. Buricescu, Elena Cuza, Clabucet, Prutului, Mircea cel Bătrân), dar şi în localităţile Şipote, Viişoara şi Siminoc. Joi, între orele 8.00 şi 16.00, vor rămâne fără energie electrică abonaţii din municipiul Constanţa (străzile Ana Ipătescu, Nehoiului, Plopilor, bulevardul 1 Mai vechi) şi din localităţile Nicolae Bălcescu, Şipote, Viişoara şi Siminoc. Vineri, vor fi afectaţi de lucrările Enel, între orele 8.00 şi 16.00, abonaţii din Constanţa (străzile Ana Ipătescu, Nehoiului, Plopilor, Revoluţiei, bulevardul 1 Mai vechi), din staţiunea Mamaia (Telegondola, Braseria Neptun, Pompe Raja, Radio Vacanţa, Hotel Perla), precum şi din localităţile Şipote, Viişoara şi Siminoc. Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere la instalaţiile şi reţelele electrice, precum şi la posturile de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor