Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luni bizare din sistemul nostru solar (Galerie foto)

Publicat in Ziare.com, duminică 17 februarie 2013 ·

Pe nedrept, doar cele noua planete (opt, Pluto fiind retrogradata la statutul de planeta pitica) se bucura de intreaga atentie cand vine vorba de sistemul nostru solar. Cel putin la fel de interesante sunt si lunile ce orbiteaza aceste planete.

La o prima privire, Ganymede aduce mult cu luna noastra, insa diferentele dintre cele doua sunt enorme, fie si daca iei in seama doar dimensiunile. Ganymede este cea mai mare dintre lunile lui Jupiter si din intregul sistem solar. E atat de mare incat are propriul camp magnetic.

Din punct de vedere al marimii sale se situeaza intre planetele Mercur si Marte (e cu 8% mai mare decat Mecur si trei sferturi din Marte). Daca ar fi orbitat Soarele si nu pe Jupiter, ar fi fost considerata planeta, asa ca se poate vorbi despre o planeta care orbiteaza o alta planeta, conform Toptenz.

Se poate spune despre Miranda, una dintre lunile lui Uranus, ca este ratusca cea urata, desi are unele dintre cele mai variate peisaje din sistemul solar. Vai, canioane adanci, uneori si de 12 ori mai mari decat Marele Canion, se gasesc pe Miranda si se spune ca daca ai arunca o pietricica de pe cel mai inalt varf al acestui astru i-ar lua 10 minute sa ajuga pe sol.

Oamenii de stiinta inca nu s-au pus de acord in privinta felului in care s-a format acest relief pe Miranda. Unii sunt de parere ca o coliziune puternica din trecutul lunii a schimbat infatisarea acesteia, in timp ce altii vorbesc despre adevarate ploi de meteoriti, ce au topit partial suprafata.

Callisto, o alta luna a lui Jupiter, pare sa fie adolescentul suferind de acnee din sistemul nostru solar. Spre deosebire de alte formatuni de aceleasi dimensiuni, Callisto prezinta putine urme de activitati tectonice. Suprafata lunii este veche de 4 miliarde de ani, fiind cea mai veche neschimbata, dar si cea mai plina

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 25 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 50 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°