În prima parte a meciului dintre Oltchim şi Zvezda, am văzut o crispare, o teamă atât din partea jucătoarelor, cât şi a antrenorului echipei noastre.

Pe undeva, e normal. Oltchim a jucat sub o presiune fantastică, pentru că de rezultatul acestei întâlniri depindea soarta vâlcencelor în actuala ediţie a Ligii Campionilor. Ca dovadă că, la finalul meciului, antrenorul Jakob Vestergaard a avut o explozie de bucurie cum rar vezi la un danez.

Legat de joc, handbalistele de la Oltchim au avut de această dată o cu totul altă atitudine faţă de cea de la precedentele două partide, pierdute cu Fenercvaros şi cu Krim. Am înţeles că, înainte de meci, jucătoarele au stat de vorbă între ele în vestiar, şi asta singure, fără antrenor sau conducători. A fost o decizie bună, s-au motivat între ele şi au dat senzaţia că, timp de 60 de minute, au uitat de orice altă problemă. Mi-a plăcut cum a evoluat Katarina Bulatovici, se vede că, atunci când e motivată, ea poate fi o jucătoare decisivă. De asemenea, mi-a mai plăcut şi portăriţa, dar şi apărarea.

Victoria cu Zvezda a readus Oltchimul în ecuaţia calificării în semifinalele Ligii Campionilor. Cred, însă, că va fi foarte dificil ca vâlcencele să meargă mai departe. Din păcate, eşecul de pe teren propriu cu Ferencvaros cântăreşte greu. Totuşi, succesul cu rusoaicele le dă fetelor dreptul să spere. Iar dacă în cele două săptămâni cât sunt până la meciul-retur cu Zvezda s-ar rezolva şi problemele financiare ale clubului, n-ar fi imposibil ca Oltchim să renască.