Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne mai intereseaza Republica Moldova? Ne-a interesat vreodata?

Publicat in HotNews, marți 19 februarie 2013 ·

De sub mormanul de ipocrizie politică, patetism de cenaclu literar-artistic şi oarece interes electoral (bun şi acela la vremuri grele) abia se mai zăreşte Chişinăul. Îngropat sub neputinţa cenuşie a Estului, indiferenţa Vestului, ruptura istorică de Bucureşti şi micimea oamenilor politici. Ce-i drept, nici dincolo de Prut nu vibrează ideea românească. De fapt, nu vibrează nimic altceva decât dorinţa tinerilor de a pleca mai repede în Occident, pentru a scăpa odată de blestemul, sărăcia şi mediocritatea locurilor. De la Chişinău nu mai răzbate nicio speranţă de integrare şi niciun proiect coerent de modernizare a micii republici post-sovietice, născută dintr-o serie de accidente istorice. Poate există, dar faptul că nu se mai aude nimic notabil nici măcar până în presa din Carpaţi este măsura interesului nostru reciproc de a lucra efectiv la ceva împreună. De 22 de ani, România şi Republica Moldova nu găsesc un limbaj comun, un interes comun, un program comun: ce vor ei nu putem noi, ce-am vrea noi nu îi interesează pe ei. Doar două exemple, poate derizorii, poate nu: acum 6-7 ani, la vizitele simpaticului premier moldovean la Bucureşti, tinerii funcţionari de la guvern care alergau cu dosarele încoace şi încolo trăgeau veseli concluzia momentului politico-diplomatic: „Vine iarna, iar a venit Tarlev să ceară curent”. Peste ani, tinerii moldoveni care juraseră cu câteva minute în urmă (în română, fireşte) credinţă ţării care avea să le dea paşaportul pentru Occident, vorbeau între ei cu pasiune ruseşte pe culoarele consulatului. Era, desigur, dreptul lor. Formalitatea fusese îndeplinită cu succes iar rusa le era oricum mai la îndemână. Mai întrebau miraţi de ce nu sunt gratis paşapoartele pentru moldoveni, că ei au auzit că „pentru moldoveni trebuie să fie gratis” (confuzie cu vizele), dar oricum plecau mulţumiţi că vor avea şanse mai mari să trăiască „în Vest”.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°