Un proiect extractiv în valoare de 11 miliarde de dolari urmează să fie demarat între China şi Cambodgia, scrie reuters.com.
În Rovieng, o zonă izolată din Cambodgia care a fost cândva câmpul de luptă al trupelor de stat şi al Khmerilor Roşii conduşi de Pol Pot, bombe neexplodate încă se ascund în câmpuri şi păduri. Tot acolo se găseşte şi ceva mai important - minereuri de fier. O cantitate îndeajuns de mare pentru ca două companii din China să aibă planuri de extracţie în valoare de 11 miliarde de dolari.
Propunerea lor de a construi o uzină şi un port, conectate de o cale ferată de 404 km, i-a alarmat pe ecologişti şi pe specialiştii în minerit şi transporturi. Totodată, acest proiect a întărit reputaţia Cambodgiei de agent al expensiunii Chinei, într-o regiune în care Statele Unite concurează pentru influenţă.
Proiectul pentru calea ferată, port şi uzină va fi cel mai mare pentru Cambodgia, a cărei economie naţională se ridică la 12,9 miliarde de dolari. Combinatul siderurgic din Rovieng, în nordul Cambodgiei, va fi primul, iar portul din Golful Thailandei va fi legat de continent printr-un pod lung de 3 km.
"Aceasta conţine 65% fier. Nu multe locuri au asemenea minereuri," spune Sun Qi Cai, atingând o rocă din Rovieng. Sun este un manager chinez din cadrul Cambodgia Iron and Steel Mining Industry Group, care a semnat, la sfârşitul anului trecut, alături de China Major Bridge Engineering Co, o filială a gigantului China Railways Group, contractul pentru mega-proiect.
Minereurile de fier sunt destinate combinatului siderurgic; legea interzice exportul lor. Nu se ştie încă cât minereu este extractibil şi nici cât oţel va fi produs sau unde se vor duce produsele obţinute astfel.
Managerul general al Cambodgia Iron and Steel, Zhang Chuan You, a declarat că lucrările vor începe în iulie şi se vor întinde pe parcursul a patru ani. Însa