Călătoria în străinătate punea multiple probleme. Un cititor ne amintește multe dintre ele Sursa: DINU LAZĂR

1 /.

Dintre poveştile primite la redacţie despre Epoca de Aur, a sărit în evidenţă cea a celui care s-a semnat cu iniţialele J.Ş. El relatează câteva din greutăţile unei ieşiri în afara graniţelor.

„În vacanţa de vară, de după clasa a V-a, în anul 1981, echipa cineclubului din care făceam parte a câştigat locul I la festivalul naţional al filmului pe peliculă pentru copii Super 8. Pe lângă cupa din sticlă pictată fistichiu şi diplomele de carton, noi cei şase membrii ai echipei urmam să plecăm la o tabără de pionieri în Republica Democrată Germană (Germania comunistă) în iulie 1982.

Colegii de clasă au votat dacă pot pleca sau nu

Organizarea plecării a început undeva în iarna lui 1982 cu aplicaţia pentru paşaport. Chiar dacă nu urma să am un paşaport individual, ci doar unul colectiv împreună cu ceilalţi puştani din grup, hârţogăria şi taxele erau aceleaşi. Legislaţia comunistă cerea ca persoana care pleacă să aiba aprobarea colectivului de oameni ai muncii din care făcea parte. În cazul meu al copiilor din clasa a VI-a A.

Serviciul de paşapoarte al Miliţiei a trimis deci o notificare în acest sens şcolii mele. La una din orele de dirigenţie s-a supus la vot dacă sunt un pionier destul de vrednic ca să plec în tabără în RDG sau nu. Chiar dacă aveai un paşaport individual (dar asta numai după 14 ani), nu aveai voie să-l ţii la tine atunci când erai în ţară.

Paşaportul se ţinea la Miliţie

Îl puteai ridica la scurt timp înainte de a pleca din ţară de la Miliţie şi trebuia să-l predai la maximum 2 zile de la intrarea în ţară. Dacă nu-l predai la timp era anulat şi altul nu mai primeai. Ca să poţi să-ţi ridici paşaportul aveai nevoie de aprobare. Aprobarea o primeai în interes de serviciu, sau daca prindeai una din rarele exc