Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: Dacă Băsescu ar demisiona de la Cotroceni şi ar candida la şefia PDL acum, l-aş susţine

Publicat in Mediafax, miercuri 20 februarie 2013 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, afirmă că dacă preşedintele Traian Băsescu ar demisiona din funcţie şi ar candida la preşedinţia PDL, el l-ar susţine.

"Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu şi-ar da demisia din funcţia de preşedinte şi ar candida la preşedinţia partidului acum, l-aş susţine. Repet, sunt multe lucruri faţă de care am avut păreri diferite. I-am şi răspuns acum câteva zile că nu eu am fost nedreptăţit, partidul a fost nedreptăţit, dar în acelaşi timp am avut şi vremuri bune împreună, hai să fim serioşi. Deci, am lucrat după Convenţia Naţională din 2001 împreună atâţia ani de zile până am reconstruit partidul (...). Dacă voi candida şi voi câştiga preşedinţia partidului şi va dori să se întoarcă în partid, nu-i trebuie o altă garanţie ca să fie altcineva în partid, va putea să se întoarcă dacă va dori şi-l vom primi cu braţele deschise", a declarat Vasile Blaga, marţi seară, la B1TV.

Preşedintele PDL a precizat că preşedintele Traian Băsescu nu este adversarul său politic, la fel cum nu este nici deputatul Elena Udrea.

Preşedintele Traian Băsescu afirma, recent, pe Facebook, că între el şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog după alegerile din decembrie 2012 şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea formaţiunii va fi asigurată de actuala echipă de politicieni.

Şeful statului a postat un mesaj pe pagina de Facebook "Alături de preşedintele nostru", pe care a mai utilizat-o în timpul acestui mandat.

"Dragi susţinători, Am decis să scriu acest mesaj pe pagina de Facebook a voastră, a susţinătorilor mei, deoarece cred că trebuie să fac câteva precizări cu privire la dezbaterea pe care am provocat-o în PDL în ultimele zile despre starea în care a ajuns astăzi Partidul Democrat-Liberal. Intervenţia mea este legitimă pentru că şi eu, şi PDL avem acelaşi electorat", scria Traian Băsescu.

Pre

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 41 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°