Am mai spus-o şi o repet: mersul cu taxiul nu e doar un intermezzo, o trecere minoră, ci o experienţă, o aventură. Am trăit în taxi mai intens şi mai variat decît în multe alte locuri.
În primul rînd, de la taximetrişti aflu diverse lucruri, utile şi nu numai – de la ce a mai spus Ponta la preţul abonamentelor telefonice. După care vine partea cea mai interesantă, în ceea ce mă priveşte: poveştile lor.
DE ACELASI AUTOR Galerii, tigru, pepene... Poveşti verzi şi grădinăreşti O întîmplare la MNAC Mese în familie Termenul de „taximetrist“ nu e decît o categorie destul de goală. Pentru că taximetriştii sînt cît se poate de diferiţi, mult mai diferiţi decît în alte meserii, din simplul motiv că provin din nenumărate alte profesii. Unii dintre ei, am descoperit, provin chiar din foştii mei tovarăşi de joacă din cartier, sau din foşti colegi de şcoală. M-am urcat în maşina unui asemenea vecin din adolescenţă, chiar în faţa blocului unde locuiam în perioada aceea. Din vorbă-n vorbă, ne-am descoperit cunoştinţe comune, amintiri aşijderea şi... un mod comun de a vedea lucrurile (cel puţin o parte a lor, cea mai vizibilă, pînă una-alta), specific, probabil, unei generaţii (generaţie crescută doar cu un telefon fix, şi ăla cu cuplaj, un televizor alb-negru cu programul redus cunoscut, şi acela venit tîrziu, o generaţie obişnuită să mai stea şi prin faţa sau în spatele blocului).
Unui alt taximentrist, cu care mergeam destul de des şi ne înţelegeam în conversaţie, i-am zărit, după ceva timp, numele: îmi fusese coleg de şcoală generală, la o clasă paralelă. Mi-am adus aminte de o petrecere din anii ’80, la care eu, mereu (prea) înaltă, dansasem cu el (mic de înălţime), într-o lungă rochie de catifea ce fusese a mamei.
Dar nu toate poveştile sînt cu oameni cunoscuţi altădată. Recent, am mers într-o cursă destul de lungă, cu un taximetrist solid. Aşa, di
