Constănţeanca Florenţa Mirela Matichescu, patroană a Clubului Crush, a ajuns vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Turism. Ordinul semnat de primul ministru a fost publicat în Monitorul Oficial din 19 februarie.
În vârstă de 43 de ani, Matichescu a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Universităţii Ovidius. Este cunoscută ca om de afaceri prosper, dar numele său nu a fost până acum asociat cu PSD Constanţa, cu excepţia frecventării de către primarul Mazăre a clubului Crush pe care aceasta îl deţine. Puţini ştiu că aceasta a participat la Revoluţia din 1989.
Ce a făcut Matichescu la Revoluţie
„Revoluţia română din 1989 a însemnat, ca pentru noi toţi, momentul aşteptat de libertate. Am participat în mod direct, alături de mii de persoane din Constanţa, la demonstraţiile împotriva regimului comunist, din 22-26 decembrie, transmiţând live la postul de radio Europa Libera derularea evenimentelor şi luând cuvântul în faţa mulţimii adunate la Prefectura Constanţa. Am dus mâncare soldaţilor care asigurau paza principalelor obiective din oraş şi am coordonat, împreună cu grupul Frontului Salvării Naţionale, creat în acele zile, siguranţă şi securitatea populaţiei din oraş. Nu am cerut niciodată nimic autorităţilor locale, însă am beneficiat, din oficiu, de prevederile Legii 42 privind drepturile revoluţionarilor, pentru o perioadă scurta de timp, constând în transport gratuit pe căile ferate-drept de care nu am uzat niciodată şi o pensie de cca 1.700 lei. Precizez ca nu mai beneficiez de aceste drepturi în prezent", ne-a povestit Florenţa Mirela Matichescu. Constănţeanca Florenţa Mirela Matichescu, patroană a Clubului Crush, a ajuns vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Turism. Ordinul semnat de primul ministru a fost publicat în Monitorul Oficia