Lăcaşurile sfinte din ţară comercializează icoane, cărţi cu conţinut religios, lumânări, tămâie, cruci, brăţări, candele - toate sfinţite şi toate considerate obiecte de cult. Ce se întâmplă însă când la o biserică apare o societate care va comercializa lucruri neortodoxe, adică băuturi alcoolice şi tutun?
În Monitorul Oficial din data de ieri a fost publicat un extras al rezoluţiei numărul 526090/19.10.2012, referitor la constituirea, înmatricularea şi înregistrarea societăţii comerciale Casa Nazarcea SRL. Sediul social al societăţii se află în municipiul Constanţa, strada Arhiepiscopiei nr. 23, Palatul Arhiepiscopal, biroul economic. Potrivit celor publicate în Monitorul Oficial, domeniul principal de activitate al societăţii Casa Nazarcea SRL este „comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului", plantă cunoscută în popor şi sub denumirea de... iarba dracului. Asociat unic al societăţii este Costel Mitu (preot, angajat al Arhiepiscopiei Tomisului), iar administrator Remus Dumbravă. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului susţin că, de la înfiinţare şi până la ora actuală, societatea Casa Nazarcea SRL nu a avut niciun fel de activitate. „În luna octombrie 2012, a fost înfiinţată această societate, cu scopul de a vinde vinul de la Nazarcea. Însă, ţinând cont de faptul că Arhiepiscopia este neplătitoare de TVA, mulţi dintre comercianţi nu puteau cumpăra cantităţi mari de vin. De la înfiinţare şi până în prezent, societatea nu a avut activitate, de aceea ne gândim să o radiem. Cât priveşte vinul de la Nazarcea, pe acesta îl vom vinde en-detail", a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Călin Gavrilaş.
Ghinioanele se ţin lanţ
Reamintim că anul 2013 a început cu ghinion pentru Arhiepiscopia Tomisului. Dacă la începutul anului, un preot băut, Valeriu Roman, a provocat un accident rutier în municipiul Con