Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoare deschisă. Stimate domnule Prim-ministru,

Publicat in Adevarul, marți 26 februarie 2013 ·

Recent, aţi comunicat hotărârea dumneavoastră într-o problemă importantă pentru societatea românească: pensiile speciale nu vor fi recalculate. Dar, aţi continuat precizând că vor fi găsite soluţii pentru pensionarii militari care au fost nedreptăţiţi.

Cu respectul cuvenit, vă amintim că în urma măsurilor luate de Guvernele Boc, pensiile speciale au rămas neatinse în cadrul altor categorii profesionale, în frunte cu magistraţii Curţii Constituţionale a României, care au folosit în decizia lor tristul proverb românesc ”Cine împarte, parte îşi face”.

După magistraţi, în general, şi unele servicii speciale, ocrotite de anumite reglementări, militarii s-au bucurat în proporţie de peste 80% de mărirea pensiilor, iar pentru restul de până la 100% aţi luat deja o decizie reparatorie.

Am sperat, stimate domnule Prim-ministru, după ce am votat schimbarea mult aşteptată, ca printre cei avuţi în vedere pentru clarificarea situaţiei lor, să facă parte şi diplomaţii României, care s-au adresat cu sutele, în acest scop, instanţelor româneşti, aşteptând un deznodământ fericit care nu se mai produce. Aceştia nu au avut un lider sindical care să le apere interesele, dar nici un ministru care să-i reprezinte solidar şi curajos în faţa foştilor guvernanţi, cum s-a întâmplat în cazul militarilor.

În momentul de faţă, în rândul diplomaţilor domină un sentiment de dezamăgire, de frustrare şi deznădejde. Pensiile lor ”nesimţite” au fost coborâte la un nivel umilitor, care nu are nicio legătură cu procentul de 25%, anunţat oficial. În realitate, reducerea a fost de circa 75%, încât s-a ajuns ca un ambasador să aibă o pensie mai mică decât a unui caporal sau maistru militar. Niciun diplomat nu va afirma că pensiile speciale nu trebuiau reduse în condiţiile dificile ale României de azi, dar nu în acest mod, care poate fi considerat total discriminatoriu.

Totodată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 49 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 41 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 59 minute
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 2 ore
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°