ANAF a obţinut anul trecut venituri de aproape 8 miliarde de lei din combatarea evaziunii, prin acţiuni derulate de Garda Financiară, Inspecţia Fiscală şi Vamă, din care mai mult de o pătrime sunt rezultatul monitorizării transporturilor intracomunitare de mărfuri, în special legume-fructe şi carne.
Potrivit datelor centralizate de instituţie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a colectat în 2012 aproape 168 de miliarde lei, în creştere cu peste 7% faţă de anul anterior.
Din cele 7,92 miliarde lei obţinute din combaterea evaziunii, circa 2,62 miliarde lei sunt rezultatul monitorizării transporturilor.
Structurile din cadrul ANAF au dispus anul trecut măsuri asigurătorii în valoare de peste 5,4 miliarde de lei şi au instituit obligaţii fiscale suplimentare de peste 6,8 miliarde de lei.
"Anul trecut am reuşit îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă ai ANAF şi aici mă refer în primul rând la resursele utilizate pentru colectarea banilor la buget. Practic, am redus suma cheltuită pentru colectarea unui milion de lei, de la 11.142 lei in anul 2011, la 10.823 lei în anul 2012. Toate aceste lucruri mă fac să spun că anul 2012 a fost un an bun pentru ANAF, dar am convingerea că vom reuşi să creştem nivelul încasărilor şi în 2013. Obiectivul meu pentru acest an este acela de a îmbunatăţi nivelul general al colectării veniturilor bugetare administrate de ANAF, inclusiv prin cresterea gradului de conformare voluntară la plata obligaţiilor fiscale, mai ales că în 2012 am avut o creştere cu peste 7% a încasărilor la bugetul de stat faţă de anul 2011", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANAF, Şerban Pop.
Şeful Fiscului a arătat că prioritatea instituţiei rămâne identificarea şi combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale, mai ales că rezultatele obţinute în aceste domenii au fost semnificativ mai bune decât în 2011.
Din activit