Inimoşii colecţionari…
În perioada 19-21 septembrie, Consiliul Local Petroşani, Primãria municipiului Petroşani şi Secţia Numismaticã Petroşani au organizat cea de-a XXXIV-a Reuniune a Colecţionarilor de Insigne din România.
Trebuie ştiut cã un astfel de eveniment se pregãteşte cu circa 6 luni de zile înainte. Prof. Tiberiu Kelemen, preşedintele Secţiei Numismatice Petroşani a pregãtit din nou, fãrã cusur, toate amãnuntele legate de aceastã reuniune naţionalã. De asemenea, Sala de Marmurã a Primãriei municipiului Petroşani a fost amenajatã şi pregãtitã, timp de câteva zile, de inimoşii membri ai Secţiei Numismatice Petroşani, în frunte cu Tiberiu Kelemen, secondat îndeaproape de Dumitru Puşcaşu, Viorel Stroe, Ioan Pardoş şi alţii. Aceştia au muncit pe rupte, pentru ca toatã lumea, atât colecţionarii de insigne sosiţi din toatã ţara, cât şi invitaţii de onoare ori publicul, sã se simtã cât mai bine, pe parcursul celor trei zile ale reuniunii.
210 tablouri cu 14.700 insigne
Vineri seara, când toţi colecţionarii se aflau deja la Petroşani, în Sala de Marmurã erau pregãtite cele 210 panouri cu insigne, ale celor 74 de colecţionari autohtoni şi din toatã ţara. Dintr-un calcul rapid rezultã cã în salã au fost expuse circa 14.700 de insigne, pe diverse tematici: istorie, domeniul militar, cosmos, medicinã şi Crucea Roşie, minerit, sport, artã, religie, industrie, agriculturã etc.
Cum fiecare ediţie a reuniunilor a adus publicului şi ceva inedit, nici anul 2008 nu putea rãmâne mai prejos. Astfel, iubitorii de frumos care au dorit sã viziteze panourile cu insigne în ziua de sâmbãtã, 20 septembrie, au putut vedea şi admira, pentru prima oarã, o secţiune intitulatã “hobby”, cu tematici mai puţin cunoscute, precum înot, muzee, orientare turisticã, sporturi rare (curling), sau un panou pe care se aflau expuse monede cu valoare circula