Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bebeluşii pot distinge diverse silabe încă din uter

Publicat in Adevarul, miercuri 27 februarie 2013 ·

Oamenii de ştiinţă spun că bebeluşii au capacitatea de a descifra un discurs cu trei luni înainte de naştere. Această afirmaţie este dovedită de scanarea creierelor a 12 copii născuţi prematur. La numai 28 de săptămâni, bebeluşii par a face diferenţa între silabe diferite, cum ar fi „ga“ şi „ba“, precum şi între vocile masculine şi feminine, notează BBC.

Cercetarea vine în sprijinul ideii că bebeluşii îşi dezvoltă abilităţi de comunicare încă de când se află în uter, ca răspuns la vocile părinţilor. Echipa franceză care a condus experimentul spune că este puţin probabil ca experienţa bebeluşilor în afara uterului să le afecteze descoperirea.

Experţii ştiu deja că bebeluşii sunt capabili să audă zgomotele când sunt în uter, pentru că urechea şi partea auditivă a creierului se formeză la aproximativ 23 de săptămâni de sarcină. Totuşi, este discutabil dacă oamenii se nasc cu o capacitate instinctivă de a procesa cuvintele sau dacă acest lucru este dobândit prin învăţare, după naştere.

Autorii studiului spun că şi factorii de mediu sunt importanţi, dar, pe baza constatărilor făcute, ei cred că ne naştem cu procesele lingvistice.

„Rezultatele noastre demonstrează capacitatea creierului uman de a face diferenţe subtile între silabe, încă de la formarea circuitului cortical pentru percepţia auditivă“, spune doctorul Fabrice Wallois.

Studiul bazat pe scanarea creierului s-a desfăşurat în primele zile de după naşterea bebeluşilor, astfel că este posibil ca zgomotele şi sunetele pe care nou-născuţii le percep în mediul din afara uterului ar putea declanşa o dezvoltare rapidă. Totuşi, cercetătorii se îndoiesc de această teorie.

„Ştim că bebeluşii pot auzi din uter vocea mamei, după care se şi ghidează. Folosesc această informaţie, astfel se explică de ce nou-născuţii sunt calmaţi de vocea mamei chiar din primele minute de la naştere“, spune p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°