O constatare pe care o poate face, an de an, oricine, conducător auto sau nu, odată cu trecerea iernii. Drumurile noastre toate se iau la concurs la numărul de gropi pe care-l oferă cu generozitate roţilor autovehiculelor care le străbat.

Şi nu mă refer

doar la drumurile din Vulcan, la cele din Lupeni şi Uricani, localităţi pe care le bat cel mai des la ... cauciuc. Ci la toate, fiindcă, de fiecare dată când îţi este dat să mergi cu maşina pe un asemenea drum, îţi vine să exclami, dom'le, parcă în niciun an nu a fost aşa!

Deşi, adevărul

este că aşa a fost, este şi, mai mult ca sigur, că va fi şi în anii următori. Cei cu musca pe căciulă se grăbesc să explice în mod savant că de vină ar fi sarea şi materialul antiderapant împrăştiate în zilele în care a nins abundent. Posibil să fie şi asta, dar cauza cauzelor, şi aici cred că sunt şi alţii de aceeaşi părere, sunt lucrările de asfaltare executate cu material de slabă calitate, urmate de operaţiuni de reparare făcute cu aceleaşi materiale proste şi, mai ales, făcute de mântuială.

Păi cum să nu

fie aşa, când la nici doi ani după asfaltare, pe un drum sau pe o alee începi să numeri gropile răsărite primăvara? Şi, fiindcă treaba asta se tot repetă an de an, îţi vine să crezi că ar exista un fel de complicitate tacită între administraţiile publice locale de peste tot şi societăţile care se ocupă cu tot ce ţine de drumuri şi alei publice. Iar în ce priveşte motivul acestei presupuse complicităţi tacite, tare mi-e că nu mai trebuie să vi-l spun.

O constatare pe care o poate face, an de an, oricine, conducător auto sau nu, odată cu trecerea iernii. Drumurile noastre toate se iau la concurs la numărul de gropi pe care-l oferă cu generozitate roţilor autovehiculelor care le străbat.

Şi nu mă refer

doar la drumurile din Vulcan, la cele din Lupeni