Chiar dacă n-a fost lungă, şedinţa de Consiliu Local Petrila de ieri a avut de toate. De la mici înţepături ale taberei liberale şi conservatoare către executiv şi viceversa, până la urletele unor invitaţi şi la sobrietatea decernării unui titlu de cetăţean de onoare. Dar să trecem în revistă câteva dintre proiectele votate ieri, cu specificaţia că toate cele 15 proiecte de pe ordinea de zi au trecut, câteva cu abţineri din partea celor 6 consilieri locali penelişti şi conservatori.
Marcel Dobrică şi-a ridicat titlul de Cetăţean de Onoare
Şedinţa a început cu un moment festiv, antrenorului de popice al clubului Inter Petrila, totodată şi antrenorul echipei naţionale de popice, Marcel Dobrică, fiindu-i decernat titlul de „Cetăţean de Onoare al oraşului Petrila”. Toată sala s-a ridicat în picioare în semn de respect, în momentul în care primarul Ilie Păducel a citit hotărârea de consiliu local de la şedinţa anterioară. Apoi, primarul i-a acordat diploma şi l-a felicitat pe antrenor. Acesta, vizibil emoţionat, a apucat să spună doar următoarea inspirată frază: „Vă mulţumesc pentru acest titlu, este pentru mine cel mai important titlu pe care l-am obţinut vreodată!”.
Cetăţeanul Ulici şi-a spus ofurile
După momentul festiv, s-a auzit vocea aspră şi inconfundabilă a petrileanului Ulici, om cu o vârstă respectabilă, bolnav. Acesta a venit în cârjă să întrebe ce mai este cu redeschiderea spitalului din localitate şi ce se mai aude cu tichetele gratuite de transport. Vizibil iritat, dl. Ulici a început să-l înjure pe „guvernatorul Băsescu”, vinovat, în opinia dumnealui, de închiderea spitalului, dar şi de „toate relele din ţară”, fiind cu greu oprit de preşedintele de şedinţă Cornel Preda. Calmându-se între timp, a făcut şi o remarcă bună cu privire la faptul că stăpânii de câini de companie nu folo-sesc când ies la plimbare „lopăţica şi