Clasificarea universităților, care stabilește ce programe de studii vor putea organiza instituțiile de învățământ superior și, implicit, ce finanțare urmează să primească, ar putea deveni o amintire, după ce Universității ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV) a câștigat procesul cu ministerul Educației, prin care cerea anularea ordinului care legitima această clasificare. Apărarea ministerului Educației, a fost practic inexistentă.
Valentin Popa, rectorul USV a cerut anularea Ordinului MECTS nr. 5262/05.09.201, nemulțumit că universitatea sa fusese trecută în a treia categorie a clasificării, însemnând universităţi centrate pe educaţie, care vor organiza doar studii de licenţă.
Curtea de Apel Suceava a admis, astăzi, cererea sa. Hotârârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, dar rectorul USV speră ca ministerul să traseze noi criterii de clasificare. “Dacă rămâne definită, nu mai avem nicio clasificare. Oricum, n-au avut nici până acum. Au fost niște criterii făcute cum-necum și nu este exclus să apară altele”, crede rectorul Valentin Popa.
PROCES CU REPETIȚIE
Universitatea păstorită de Popa a mai acționat ministerul în instanță și pe vremea mandatului lui Daniel Funeriu, dar și-a retras cererea după mai multe înfățișări. Întâmplarea face ca,imediat după schimbarea ministrului, USV să reînceapă procesul.
Este prima dată când ministerul Educației a pierdut într-o astfel de confruntare. În toamna lui 2011, spre exemplu, Curtea de Apel București a dat câștig de cauză ministerului în fața Asociației Universităților Particulare din România, care cereau de asemenea anularea a ordinului de ministru în legatură cu clasificarea universităților.
Ministerul poate face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicarea sentinţei.
RECTORUL CU ANONIMA
Amintim că Valentin Popa a fost implicat, în to