Ultima carte a lui Lucian Boia (De ce este România altfel?) a avut un enorm succes de public şi continuă să stîrnească dezbateri aprinse. E un fapt care semnalează cîteva particularităţi ale peisajului autohton, demne de luat în seamă. Rezultă, mai întîi, că ţărişoara – ca temă – ocupă un loc de frunte în interesul public. Cînd e vorba de România, toată lumea se mobilizează, toţi au ceva de spus, toţi se simt, direct sau indirect, vizaţi. Avem însă de-a face cu o mobilizare care priveşte mai curînd România ca simbol, decît România ca realitate. Prestigiul simbolic al ţării provoacă mari descărcări emoţionale: patos, tremolouri retorice, frisoane strămoşeşti. România reală nu are prea mult de profitat de pe urma acestei inflamaţii sentimentale. În plan concret, cînd s-ar cere să conlucrăm patriotic pentru a reforma şi consolida instituţii, pentru a diminua corupţia, pentru a sluji cu mai multă îngrijire limba română, pentru a da o mai bună imagine externă a ţării etc., în plan concret, deci, emfaza naţională păleşte. Una e oratoria festivă, clocotul „sufletesc“, alta e viaţa de zi cu zi, cînd trebuie să ne „descurcăm“ individualist şi pragmatic. Cu alte cuvinte, mîndria prevalează asupra eficienţei. Patriotismul e o formă barocă de oralitate, fără legătură cu faptele. Sentimentul onoarei nu e însoţit de sentimentul datoriei.

DE ACELASI AUTOR Din nou despre colectivism Note, stări, zile Înapoi la colectivism? Portretul artistului la senectute (şi dincolo de ea) A doua observaţie ar fi că, în România, pe fondul amintitei emotivităţi simbolice, dacă ai unele obiecţiuni, unele opinii mai mult sau mai puţin critice faţă de anumite fisuri ale portretului naţional, eşti imediat descalificat moralmente: ajungi pe lista „trădătorilor“, a nepatrioţilor, a celor manipulaţi de forţe obscure din afară sau dinăuntru, pentru a face rău ţării. Cu alte cuvinte, la noi, ver