Nu şi-a propus să-i ia locul lui Crin Antonescu la conducerea partidului, dar dacă anul viitor actualul lider al PNL va fi ales preşedinte al României, primarul Sibiului, Klaus Iohannis spune că el va prelua frâiele partidului.
"Eu nu am intrat în PNL să devin preşedintele PNL. Nu asta a fost intenţia mea declarată, dar dacă am intrat şi am devenit prim-vicepreşedinte, evident că în momentul în care se pune problema alegerii unui preşedinte, voi fi în cercul acelor persoane care discută aceste chestiuni şi probabil voi fi chiar în situaţia de a putea să depun, în în anumite condiţii, o candidatură. Dar dacă va fi aşa sau nu va fi aşa, asta vom vedea atunci. (Dacă domnul Antonescu va fi ales preşedinte al României anul viitor - n.r.) atunci eu o să devin preşedinte interimar al PNL, până la organizarea unui congres care alege un preşedinte", a spus Klaus Iohannis, citat de Agerpres. Klaus Iohannis, proaspăt liberal: "Nu exclud posibilitatea de a fi premier". Primarul din Sibiu, posibil prim-vicepreşedinte al PNL
Acesta a admis că în prezent are un "statut un pic diferit" în PNL. Klaus Iohannis a spus că urmează să aibă o întâlnire săptămâna viitoare, cel mai probabil joi, cu conducerea PNL, când este posibil să îi fie comunicate atribuţiile sale în partid. Intrarea lui Iohannis în PNL a băgat PSD în stare de alertă
"Nu candidez la Preşedinţie în 2014, nu doresc să fiu prim-ministru în locul domnului Ponta. La anul mă văd într-o funcţie care este bună pentru sibieni. Cel mai probabilă variantă este să fiu tot primar. Că există şi alte variante teoretice, au un grad mai mic de realizabilitate", a mai precizat Iohannis.
CITITI SI: Ponta despre trecerea lui Iohannis la PNL: Un mare câştig pentru USLVideanu despre intrarea lui Iohannis în PNL: "În USL se manifestă Războiul Rece. Fiecare se înarmează"