Doi militari americani au fost condamnaţi joi de un tribunal japonez la nouă şi, respectiv, zece ani de închisoare pentru violarea, în octombrie, a unei japoneze pe insula Okinawa, a anunţat presa, citată de AFP.
Christopher Browning, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la zece ani de închisoare, iar Skyler Dozierwalker, în vârstă de 23 de ani, la nouă ani, a anunţat agenţia de presă Jiji. Amândoi şi-au recunoscut faptele marţi, în prima zi a procesului lor la Naha, pe insula Okinawa (sudul Japoniei).
Ei au fost inculpaţi în noiembrie pentru "viol şi vătămare corporală".
Dozierwalker a mărturisit în faţa tribunalului, la fel ca Christopher Browning, deşi acesta din urmă a negat orice premeditare, potrivit agenţiilor de presă Jiji şi Kyodo.
În urma acestui caz, armata americană a impus restricţii de circulaţie pentru cei 47.000 de militari ai săi staţionaţi în Japonia, care sunt încă în vigoare pe o perioadă nedeterminată.
În pofida acestei măsuri, au avut loc mai multe incidente ce au implicat militari americani, ceea ce nu face decât să sporească exasperarea populaţiei locale şi să întărească sentimentul antiamerican pe insulă.
Aproximativ 22.000 de militari americani sunt staţionaţi la Okinawa, în sudul arhipelagului nipon, unde populaţia se plânge periodic de probleme provocate de prezenţa militară masivă.
Doi militari americani au fost condamnaţi joi de un tribunal japonez la nouă şi, respectiv, zece ani de închisoare pentru violarea, în octombrie, a unei japoneze pe insula Okinawa, a anunţat presa, citată de AFP.
Christopher Browning, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la zece ani de închisoare, iar Skyler Dozierwalker, în vârstă de 23 de ani, la nouă ani, a anunţat agenţia de presă Jiji. Amândoi şi-au recunoscut faptele marţi, în prima zi a procesului lor la Naha, pe insula Okinawa (sudul Japoniei