Din capul locului trebuie să fac o precizare: nu sunt membru PDL, nu voi participa la congresul acestui partid, nu voi avea posibilitatea să îl sprijin prin vot pe unul sau altul dintre candidaţii la conducerea lui. Punctul meu de vedere este cel al unui cetăţean din afara politicii, dar foarte preocupat de starea democraţiei în ţara sa. Un om care nu înţelege de ce a fost nevoie să ne chinuim mai bine de 20 de ani să înălţăm un edificiu al democraţiei cu mai multe nivele doar pentru ca în final să ne aruncăm în gol de la ultimul dintre ele.

În contextul politic actual îmi doresc de la PDL să fie principala forţă a Opoziţiei, un partid modern, dinamic, apărător al valorilor europene şi al statului de drept. O grupare politică responsabilă, capabilă să-şi privească în faţă trecutul, să-şi apere cu dinţii reuşitele şi să-şi asume bărbăteşte eşecurile, arătând lumii că a înţeles ceva din lecţia lor şi nu le va repeta. În loc de toate acestea asist de aproape un an la spectacolul dezgustător al laşităţii unor oameni care par a se mişca pe scena politică lipiţi de ziduri, cu capul în pământ, camuflaţi în fel şi chip pentru a trece neobservaţi, fericiţi şi recunoscători Puterii pentru că au fost primiţi pe uşa din dos în sălile de şedinţe ale parlamentului. De pildă n-am văzut nicio reacţie consistentă din partea PDL, ca partid de Opoziţie, la modul în care este măcelărită Legea Educaţiei Naţionale, apreciată la vremea respectivă şi recoamndată ca exemplu de urmat pentru alte state de Comisia Europeană.

Din punctul de vedere al acestor aşteptări să încercăm să ne imaginăm cum ar evolua partidul sub conducerea fiecăruia dintre cei candidaţi înscrişi în acest moment în cursa pentru preşedinţia lui. Încă o dată trebuie să precizez că nu am vorbit în viaţa mea cu niciunul dintre ei, întreaga analiză se bazează pe prestaţiile lor publice, pe vizibilitatea lor în mass-