La centrul de educaţie timpurie ”Scăpărici” din sectorul 3 al Capitalei, o creşă publică de altfel, copiii celor care au ales să revină la serviciu mai devreme învaţă, într-un program chiar şi de 12 ore, cum să meargă şi să vorbească, dar şi bunele maniere la masă şi la joacă. În total, în Bucureşti au fost deschise 13 astfel de creşe moderne de stat, cu fonduri europene.
Bogdan se joacă de-a cavalerul tot timpul, e un mic gentleman. Educatorii l-au botezat "Prinţul" fiindcă este foarte grijuliu cu favoritele lui: "prinţesele" Daria şi Elena. Când Elena a căzut în parc săptămâna trecută şi a început să plângă, Bogdan a ridicat-o de jos şi i-a zis "Nu mai plânge, că te faci bine!".
Prinţesa Daria e frumuşică şi gingaşă. Nu îi este frică de străini şi se aşază cu coatele pe un scaun, mai înalt decât ea, uitându-se la colegii ei de creşă. Într-un colţ, ”Prinţul” se joacă într-o casă mare din plastic colorat, Adelina-balerina ţopăie fericită în mijlocul încăperii şi Radu repetă cifrele împreună cu una dintre educatoare.
Cei 17 copii care se află la creşa "Scăpărici" se joacă, se dau pe topogan şi cântă în cor pe o melodie pe care o vor cânta pentru mamele lor de 8 Martie, o surpriză. Unii sunt mai mici, chiar de nouă luni, alţii sunt deja mari şi se pregătesc de grădiniţă, însă au în comun cel puţin un lucru: părinţii lor au ales să se întoarcă mai devreme de un an sau doi la muncă, muncesc şi 12 ore pe zi, însă nu au apelat la varianta angajării de bone.
"Scăpărici" este o creşă de stat din sectorul 3 care a fost deschisă în martie 2012 făcând parte proiectul Antante, prin care Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGAS), care ţine de Primăria Bucureşti, şi-a propus să construiască 13 creşe până la sfârşitul lui februarie 2013 special pentru părinţii care au serviciu şi nu au cu cine să îşi lase copiii pentru mult timp. De aceea, programul de l