Părinți din întreaga lume ar da o parte din ei numai să-și salveze copiii. Vă prezentăm poveștile impresionante a două femei care trăiesc la propriu cu organele ființelor care le-au dat viață.
1 /.
În jur de 2.500 de români aşteaptă zilnic telefonul salvator care să-i anunţe că s-a găsit un organ compatibil pentru ei. Au bagajul pregătit şi sunt gata la orice oră din zi sau din noapte să ajungă pe masa de operaţie. Dacă pentru bolnavii care au nevoie de ficat se găsesc mai uşor soluţii, iar cei care au nevoie de un rinichi sunt ţinuţi în viaţă cu dializă, pacienţii cărora le trebuie o inimă nouă trăiesc o dramă. Pentru mulţi, telefonul sună prea târziu, iar atunci când se găseşte un organ la timp, nu există specialist care să facă intervenţia.
Deşi numărul donatorilor a crescut cu 20-30% de la an la an, listele de aşteptare sunt în continuare lungi. „Spitalele din provincie nu se mobilizează demult să declare moartea cerebrală şi să să furnizeze donatori. Pe de altă parte, nu avem suficienţi specialişti şi centre de transplant”, a declarat Victor Zota, coordonator de transplant pe Bucureşti, aflat, ieri, la o întâlnire a asociației bolnavilor transplantaţi. Riscăm astfel să avem situaţii în care dispunem de organe, dar să se irosească din lipsă de specialişti. Este şi cazul celor cinci inimi recoltate zilele trecute care ar fi putut să bată acum în pieptul unor bolnavi, dar care s-au pierdut pentru că nu aveau cum să ajungă în mai puţin de patru ore de la Timişoara la Bucureşti.
Un ordin de ministru prevede creșterea numărului de coordonatori de transplant de la șase la 30, însă nu este de ajuns pentru a pune pe picioare transplantul în România. Bugetul alocat pentru acest segment ajunge doar până la jumătatea anului, recunosc autoritățile.
500 de transplanturi s-au realizat, anul trecut, în România, un record, având în vedere neajunsurile di
