Daniel Ovidiu Vâlceanu, 35 de ani, fost jurist al Minprest, condamnat la doi ani de închisoare pentru corupție sexuală, este de negăsit. Deși polițiștii îl caută de mai bine de o săptămână, Vâlceanu parcă s-a evaporat. Nici membrii familiei, nici colegii de la fostul loc de muncă nu le-au oferit oamenilor legii informații folositoare la prinderea individului căutat pentru a fi trimis la Penitenciarul Târgu-Jiu. Potrivit lui George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Daniel Ovidiu Vâlceanu a fost dat în urmărire națională pe 24 februarie. Din păcate, juristul cu grave deviaţii sexuale nu s-a predat nici până acum poliţiştilor pentru a-şi ispăşi pedeapsa şi probabil nici nu o va face. Poliția nu are o fotografie a bărbatului, dar cei care pot oferi informaţii în acest caz sunt sfătuiţi să sune imediat la Poliţie! „Persoana în cauză a fost pusă în urmărire la nivel național pentru că trebuie să execute o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru corupție sexuală. Cei care au informații despre el sunt rugați să sune la poliție, la 112”, a spus George Neagoe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Daniel Ovidiu Vâlceanu, 35 de ani, fost jurist al Minprest, condamnat la doi ani de închisoare pentru corupție sexuală, este de negăsit. Deși polițiștii îl caută de mai bine de o săptămână, Vâlceanu parcă s-a evaporat. Nici membrii familiei, nici colegii de la fostul loc de muncă nu le-au oferit oamenilor legii informații folositoare la prinderea individului căutat pentru a fi trimis la Penitenciarul Târgu-Jiu. Potrivit lui George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Daniel Ovidiu Vâlceanu a fost dat în urmărire națională pe 24 februarie. Din păcate, juristul cu grave deviaţii sexuale nu s-a predat nici până acum poliţiştilor pentru a-şi ispăşi pedeapsa şi probabil nici nu o va