Curtea de Apel Oradea a respins miercurea trecută, ca nefondat, recursul făcut de Primărie la sentinţa prin care Tribunalul Bihor suspenda Hotărârea de Consiliu Local 505 din 2012 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
"Regulamentul maidanezilor" a fost atacat în instanţă de Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor din cauza prevederilor referitoare la posibilitatea eutanasierii câinilor comunitari "în condiţiile legale". Teoretic, asta ar da conducerii adăpostului "Grivei" din strada Coriolan Hora posibilitatea să eutanasieze maidanezii care nu au fost adoptaţi sau revendicaţi după şapte zile de la depunerea în adăpost.
Suspendarea normativului blochează însă nu doar eutanasierea câinilor comunitari ci şi posibilitatea adopţiei acestora "la distanţă", adică cu păstrarea în adăpost pe cheltuiala celor dispuşi să plătească pentru a-i ţine în viaţă, măsură considerată benefică inclusiv de organizaţiile de protecţia animalelor.
În ceea ce priveşte anularea Hotărârii de Consiliu Local, procesul pe fond va avea prima înfăţişare abia pe 1 aprilie 2014. După toate probabilităţile juriştii municipalităţii vor cere instanţei să dea un nou termen de judecată, mai apropiat, pentru a nu ţine blocat regulamentul ani în şir.
Curtea de Apel Oradea a respins miercurea trecută, ca nefondat, recursul făcut de Primărie la sentinţa prin care Tribunalul Bihor suspenda Hotărârea de Consiliu Local 505 din 2012 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
"Regulamentul maidanezilor" a fost atacat în instanţă de Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor din cauza prevederilor referitoare la posibilitatea eutanasierii câinilor comunitari "în condiţiile legale". Teoretic, asta ar da conducerii adăpostul