Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localurile publice din Alba şi societăţile la control. Amenzi de 6450 lei şi un suspect de furt reţinut

Publicat in Informatia de Alba, luni 4 martie 2013 ·

Sâmbătă, 02.03.2013, între orele 16.00 – 19.00 si 22.00-01.00, poliţiştii din Alba Iulia au organizat, pe raza municipiului, o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracţiunilor prevenirea evenimentelor rutiere şi combaterea abaterilor comise de participanţii la traficul rutier.

La acţiune au participat 38 de poliţişti care au fost sprijiniţi de 14 jandarmi şi care au controlat un număr de 15 localuri publice şi 16 societăţi asigurate cu pază proprie. 12 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru identificare.

Poliţiştii au aplicat 37 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.450 lei, din care 21 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 13 la Legea 61/1991 privind odinea publică şi 3 la Legea 333 din 2003 privind paza obiectivelor.

În cadrul acţiunii, a fot identificat A.M., de 38 de ani, din Alba Iulia care este suspect de comiterea, în noaptea de 01/02.03.2013, a furtului unui număr de 7 ţevi metalice, în valoare de 300 de lei, din incinta unei centrale termice dezafectate, situată pe strada Arieşului din Alba Iulia.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului iar faţă de suspect cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

S-ar putea sa iti placa si: Suspect de furt identificat şi reţinut de poliţiştii din Baia de Arieş Suspect de furt identificat dupa ce a furat dintr-un local public 2.000 lei Suspect de furt identificat Amenzi de 46.200 lei aplicate într-o zi de poliţiştii din Alba Iulia şi Vinţu de Jos

Sâmbătă, 02.03.2013, între orele 16.00 – 19.00 si 22.00-01.00, poliţiştii din Alba Iulia au organizat, pe raza municipiului, o acţiune ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea infracţiunilor prevenirea e

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 3 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 5 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 2 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum o ora
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

USR a sesizat Comisia Europeană pe motivul că noua lege a pensiilor nu respectă principiul contributivităţii

Ziua Constanta acum 28 minute
USR a sesizat Comisia Europeană, acuzând faptul că noua lege a pensiilor nu respectă principiului contributivităţii în cazul persoanelor care au lucrat în grupe de muncă. Semnatarii sesizării sunt deputaţii USR Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi Cristian Sei

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 2 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum o ora
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Vremea

București
acum

26°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

25°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°