Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, luni, în parte, recursul procurorului Călin Roman de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva hotărârii prin care, în 2010, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus excluderea lui din magistratură.
Astfel, magistraţii au modificat hotărârea luată, schimbând sancţiunea iniţială de excludere într-una mai blândă, de diminuare a indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pe o perioadă de 3 luni.
Decizia Înaltei Curţi este irevocabilă şi va fi pusă în aplicare de Consiliul Superior al Magistraturii, obligată să-l reîncadreze pe procurorul orădean în magistratură.
"CSM trebuie să ia act de decizia Înaltei Curţi, la momentul când va fi redactată şi comunicată, să facă reîncadrarea persoanei în magisatratură şi să aplice sancţiunea dispusă. De asemenea, se vor face calculele şi i se vor da toate drepturile salariile restante pe perioada pe care a fost exclus", a explicat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu.
CSM a hotărât în iunie 2010 excluderea din magistratură a procurorului Călin Roman în urma unei anchete disciplinare declanşate de Inspecţia Internă.
Procurorul orădean a fost reclamat de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru încălcarea Statutului judecătorilor şi procurorilor, care obligă magistraţii la soluţionarea cu celeritate a dosarelor şi, totodată, la o atitudine demnă faţă de colegi şi justiţiabili.
Lui Roman i s-a reproşat nesoluţionarea dosarelor în termenul prevăzut de lege, fiindu-i imputat faptul că, în perioada 2007-2008, a strâns în dulapul său 871 de dosare.
Dintre acestea, în decembrie 2008, când a promovat la Parchetul Bihor, conducerea Parchetului Bihor a decis să preia 503, pentru a decongestiona activitatea Parchetului Oradea, extreme de încărcată, iar 463 i-au fost predate spre soluţionare din