O comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei şi ai Consiliului Local Municipal Zalău s-au aşezat astăzi la masa negocierii cu un trimis al firmei E Star Budapesta, obiectul negocierii fiind preţul de răscumpărare a unei porţiuni din conducta magistrală de termoficare a oraşului, aflată în proprietatea firmei din Ungaria.
Negocierile au început astăzi, în jurul prânzului, şi s-au încheiat indecis. Potrivit preşedintelului comisiei de negociere, administratorul public al oraşului Radu Nistorescu, negocierile s-au încheiat fără niciun rezultat, şi asta pentru că oferta făcută de municipalitate pentru răscumpărarea conductei era mult sub ceea ce era mandatat să accepte reprezentantul trimis de E Star la Zalău. Mai exact, reprezentanţii primăriei au propus un preţ sub preţul de piaţă al conductei, stabilit de evaluator la 1.090.000 de lei plus TVA, fiind dispuşi să negocieze, în sus, până cel mult la această valoare, în timp ce delegatul E Star nu avea mandat să accepte un preţ mai mic decât cel cu care firma a cumpărat, în 2010, conducta, adică aproximativ 1.700.000 de lei plus TVA.
Negocierile vor fi reluate mâine, 7 martie, urmând ca, dacă nici atunci nu se va ajunge la un compromis, să se discute din nou săptămâna viitoare. „Noi suntem dispuşi să discutăm, dar considerăm că evaluare ne-a dat valoarea normală. Dacă nu ajungem nici mâine la o concluzie, o să propunem să ne întâlnim săptămâna viitoare şi până atunci ne mai gândim”, ne-a declarat preşedintele comisiei de negociere.
Reamintim că toate aceste demersuri au loc după ce firma E Star Distriterm, care concesionase în 2010, pe 49 de ani, serviciul de furnizare şi distribuţie a agentului termic din Zalău, a notificat anul trecut municipalitatea că vrea să rezilieze contractul. Pentru că se apropia sezonul rece , primăria a atribuit acest serviciu Uzinii Electrice, în paralel cu disputa pe con