> Promovarea la simulare a fost de 56,06%, mai mare ca la examenul de anul trecut
Rezultatele obţinute de elevii suceveni la prima simulare a bacalaureatului, din februarie, arată o promovare de 56,06%, notele cele mai slabe fiind, la fel ca anul trecut, la licee tehnologice şi unele particulare, a precizat ieri conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
Şeful IŞJ, prof. Gheorghe Lazăr, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că la prima simulare se remarcă, în primul rând, prezenţa „foarte bună a elevilor”, elevii absenţi având motive obiective.
Inspectorul general a informat că la proba de limba şi literatura română prezenţa elevilor a fost de 99%, la matematică sau istorie, a doua probă, fiind de 98,5%. Astfel, la prima probă au participat 6601 elevi din 6658, la a doua probă au fost prezenţi 6528 elevi, iar la proba a treia au participat 5677 elevi.
„Toată simularea a decurs fără probleme deosebite, elevii s-au obişnuit cu probele de bacalaureat, au intrat în febra examenului, astfel că la examenul propriu-zis se va reduce din emoţii şi elevii vor avea o mai bună concentrare” a declarat Gheorghe Lazăr. El este de părere că prin această simulare „elevii şi-au dat seama în ce stadiu se află cu pregătirea”, fiind „un punct de plecare pentru continuarea acesteia”.
Şeful IŞJ a spus că la simulare a fost asigurată „exigenţa” supravegherii, chiar dacă profesorii supraveghetori au fost din şcolile respective.
„Remarc seriozitatea cu care elevii s-au prezentat la simulare”
Pe ansamblu, făcând o medie a notelor obţinute la probele simulate, indicele de promovare este de 56,06%, mai mare ca la examenul din anul trecut, când promovarea a fost de circa 48%.
Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la limba română, la istorie, chimie organică, sociologie, filosofie. Rezultate „care nu ne mulţumesc” s-a