*Atacantului Stefan Nikolic i s-a înmuiat genunchiul chiar înainte de partida cu englezii. Muntenegreanul se va opera de menisc. În locul lui a fost chemat Rocha
*După o serie de investigaţii, fotbalistul de 22 de ani a primit verdictul: ciupitură de menisc şi va lipsi de pe gazon aproximativ două luni
Înainte de disputa cu londonezii, la antrenamentul oficial, organizat în Ghencea, la ora 11:00, după un contact cu un coleg, Stefan Nikolic a căzut ca secerat! Genunchiul stâng a cedat şi a fost nevoit să părăsească şedinţa de pregătire. Imediat a urmat o serie de investigaţii, iar staff-ul medical a stabilit verdictul: ciupitură de menisc, iar în perioada imediat următoare va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Vârful roş-albaştrilor va lipsi de pe gazon aproximativ două luni şi se speră în revenirea lui la sfârşitul lui aprilie.
În conferinţa de presă de ieri, Reghecampf a dat vestea: "Vom avea o singură absenţă: Nikolic. El va suferi probabil zilele viitoare o intervenţie la genunchi. Din păcate, problema lui mai veche s-a agravat şi este nevoie de o intervenţie chirurgicală. În rest, toţi jucătorii sunt valizi", a spus antrenorul. Şi alte surse din anturajul echipei au povestit pentru ProSport suferinţa prin care trece fotbalistul: "Nikolic are ciupitura de menisc şi o să stea două luni. Planurile nu s-au dat peste cap, pentru că el nu ar fi fost titular. În ultimul timp nu prea a mai făcut faţă antrenamentelor tari pentru că el pierde nopţile. Din acest motiv a cedat şi genunchiul, nu se odihneşte cât trebuie".
Şi pentru ca lotul de 18 să fie completat, Reghecampf îl va convoca pe brazilianul Rocha.
Surpriza a venit în momentul în care Pîrvulescu a fost trimis să se antreneze separat, alături de cei care vor vedea meciul cu Chelsea din tribună: "Când s-a dus să se pregătească separat, am c