Istoria noastră recentă a pus în circulaţie, de mai multe ori, un slogan electoral devenit loc comun: „Să votăm schimbarea!”. Dar schimbarea, simpla schimbare s-a dovedit, aproape întotdeauna, insuficientă. În fond, era vorba doar de „a-i încerca şi pe ceilalţi”. „Schimbarea” avea, cu alte cuvinte, sensul strictei „alternanţe” la putere şi, ca atare, era pe cît de inconsistentă, pe atît de previzibilă. De o asemenea schimbare, oarecum mecanică şi înghesuită în ţarcul strîmt al aceloraşi portrete şi „programe”, nu cred că mai avem nevoie. Nu mai avem nevoie de „schimbare” pur şi simplu. Avem nevoie să căutăm şi să votăm diferenţa, noutatea radicală. Avem nevoie să ieşim din capcana unei „alternative” gata făcute şi să căutăm un contrast la ceea ce am „testat” (pe pielea noastră) pînă acum.

DE ACELASI AUTOR Din nou despre colectivism Note, stări, zile Înapoi la colectivism? Portretul artistului la senectute (şi dincolo de ea) Ca să putem defini „contrastul” care ne trebuie, primul pas ar fi să descriem rapid realitatea de acum. Cea dintîi observaţie ar fi că politicienii ultimilor douăzeci de ani nu fac, cu adevărat, politică, n-au reuşit încă să se instaleze în sfera clasică a acestei noţiuni. A fi om politic înseamnă: 1. a fi capabil să construieşti şi să ilustrezi o doctrină, 2. a fi capabil să oferi o viziune pe termen lung a proiectului tău şi 3. a fi capabil să livrezi soluţii concrete eficiente. Astea sunt cele trei componente ale credibilităţii în plan public. În majoritatea cazurilor, ele lipsesc de pe piaţă. Politicienii noştri, mereu prezenţi pe micile ecrane, se ocupă de cu totul altceva decît de acţiunea propriu-zis politică: fac „entertainment”, fac „show”, fac mici spectacole sportive (fără să abuzeze de sportivitate): curse cu obstacole, lupte turco-mongole, wrestling etc. Adversitatea ideologică şi electorală se exprimă, de regulă, ca ostili