Aţi întâlnit, cumva, în pă­du­ricea de la Murfatlar o broască ţes­toasă având pe carapace un pă­trăţel vopsit verde?

Este Ţesta, prietena noastră. Să ştiţi că-i place să fie mângâiată pe cojocel şi-i plac poveştile. Spuneţi-i una şi veţi vedea cum se uită cu ochişorii bul­bucaţi în direcţia voastră şi ascultă cu atenţie.

Noi am găsit-o acolo, într-o minunată zi de iunie, o zi din acelea în care ai impresia că cerul se deschide şi raiul coboară pe pă­mânt. Totul în jur era verde, ici, colo, floricele galbene aureau iar­ba şi câte un fluturaş se legăna în zbor, amintindu-ne că natura este atât de vie. Tocmai aşezasem pătu­ra şi merindele aduse de acasă, într-un loc umbros, când, bolo­vanul ceva mai plat pe care-l ob­servasem de la distanţă a început să se mişte, îndreptându-se spre noi. Bolovanul avea lăbuţe şi un moţ care pendula uşor. Era o broască ţestoasă. S-a târât până la marginea păturii noastre, s-a oprit acolo şi a stat în expectativă, preţ de şase ore, atât cât am stat şi noi la pădure. Ne-a privit asistând la sporovăielile şi la bucuria noastră de orăşeni ieşiţi la iarbă verde. Am discutat şi despre ea, întrebându-ne cum a apărut acolo? A adus-o cineva? E singură? Am scotocit prin jur, dar n-am găsit alt exemplar. Am poreclit-o Ţes­ta, îndemnând-o să guste din bunătăţile noastre. Ne-a refuzat categoric. La plecarea spre casă, Ţesta s-a târât lângă roata din faţă a maşinii şi a cercetat-o cu atenţie. A fost mo­mentul în care, egoişti cum sun­tem, am hotărât s-o luăm cu noi. Şi astfel a aterizat Ţesta în­tr-un balcon de bloc, pe strada Re­publicii din Constanţa. I-am făcut acolo un domeniu de vis, după părerea noastră. Am adus nisip, pietricele, scoici de la malul mării, apoi iarbă şi crenguţe. I-am pus şi tăviţe cu apă de băut şi am răs­făţat-o cu fel de fel de mâncăruri, procurându-i cu greu şi o râmă. N-a mâncat nimic; poate nisip, do­vedin