Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănăstirea Cornu, în pericol de prăbuşire din cauza unei alunecări de teren. Măicuţele au fost evacuate

Publicat in Adevarul, vineri 8 martie 2013 ·

Biserica şi chiliile mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfânta Cuvioasă Eufrosina“ din localitatea prahoveană Cornu riscă să se prăbuşească din cauza unei alunecări de teren care a ajuns până în apropierea chiliilor. Măicuţele de la acest locaş de cult au fost mutate în alte chilii mai sigure.

O alunecare de teren veche de trei ani şi reactivată anul acesta pune în pericol mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfânta Cuvioasă Eufrosina" din localitatea Cornu, judeţul Prahova, transmite Mediafax.

Potrivit primarului din Cornu, Nanu Cornel, 21 dintre cele 25 de măicuţe de la mănăstirea din Cornu au fost evacuate din chiliile lor după ce malul de pământ care a luat-o la vale a ajuns până sub chiliile în care locuiau călugăriţele.

Cele 21 de măicuţe au fost cazate în alte chilii, mai îndepărtate de zona alunecării de teren şi locuiesc câte două în chilie, a precizat primarul Cornel Nanu.

Acesta a explicat că alunecarea de teren de pe dealul pe care a fost construită mănăstirea s-a activat în urmă cu trei ani, pe o distanţă de câteva zeci de metri şi că anul acesta s-a reactivat, pământul dislocându-se pe o distanţă de peste o sută de metri liniari.

Conform primarului, alunecarea pune în pericol nu doar chiliile, ci şi biserica mănăstirii, construcţii care s-ar putea prăbuşi dacă valul de pământ nu va fi oprit.

Edilul comunei Cornu a spus că administraţia locală speră să obţină fonduri printr-o Hotărâre de Guvern, pentru a putea demara lucrările necesare consolidării terenului în zonă.

Mănăstirea din Cornu este un locaş de cult construit recent, ctitoria mănăstirii fiind finalizată în anul 2008.

Zona în care se află mănăstirea nu este singura din Cornu în care se produc alunecări de teren. Potrivit primarului comunei, în Cornu sunt activate alunecări de teren în alte trei zone, însă acele alunecări nu pun în peric

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°