Mai mulţi medici arădeni fac parte din Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013, o asociaţie de ONG-uri care luptă pentru introducerea vaccinului pneumococic în calendarul de imunizări gratuite. Aceste boli pneumococice sunt principala cauză de deces infantil dintre bolile care pot fi prevenite, iar în judeţul nostru incidenţa acestora (pneumonie, otită medie-acută, menin- gită pneumococică) este foarte mare. Mai mult, majoritatea statelor europene au un pro- gram de vaccinare pneumococică, iar România trebuie să se alinieze acestor decizii pentru ca şi copiii români să fie protejaţi. „Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care nu are acest vaccin inclus în calendarul naţional de imunizări gratuite. În Ungaria a fost introdus de doi ani de zile în schema naţională de vaccinare. Ar fi timpul ca şi noi să ne aliem normelor europene. Deseori mă confrunt la Arad cu cazuri de copii care suferă de meningite purulente, pneumonii, otite etc“, ne-a declarat dr. Adrian Maghera, medic specialist.
În momentul de faţă, bolile pneumococice reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel global la copiii cu vârste sub 5 ani, dintre bolile prevenibile prin vaccinare. „În România, conform Institutului Naţional de Sănătate Publică, rata mortalităţii infantile la nivelul anului 2010 la o mie de născuţi vii, a fost de 9,79, mult deasupra mediei europene (4,18 decese la mia de născuţi vii), fiind a doua ţară în clasamentul mortalităţii infantile, după Republica Moldova. În cazul meningitei pneumococice, rata medie de mortalitate în Europa este estimată la 38%. Consecinţele pe termen lung ale meningitei pneumococice pot fi întâlnite în cazul a aproximativ 60% dintre copiii afectaţi: retard mental, convulsii, tulburări motorii, tulburări de vorbire, surditate“, mai susţine dr. Maghera.
O problemă este dată de faptul că tratamentele cu antibiotice devin din ce