Duminică primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava s-a aflat la Sibiu unde l-a susţinut pe Vasile Blaga în lupta pentru preşedinţia PDL. Conform jurnaliştilor de la Rondul de Sibiu, Mircea Hava a făcut o declaraţie surprinzătoare în ce priveşte regionalizarea. Edilul din Alba Iulia a spus, conform Rondul de Sibiu, că nu are nicio problemă dacă Sibiul va deveni capitală regională în contextul regionalizării, atrăgând atenția că mai este mult până acolo, totuși.
“Să stiți că nu am nicio problemă cu capitala regională dacă e la Sibiu sau o fi la noi. A fost un exercițiu, dar nu vă speriați că mai este până acolo. A fost un exercițiu legat de ceea ce înseamnă discuția cu un om politic. Mulți au înțeles altceva”, a spus Mircea Hava la Sibiu.
De asemenea Hava a mai adăugat că unde se bat trei ar putea să câștige al patrulea.
Tot la Sibiu, Hava a spus că este supărat pe colegii din PDL care l-au făcut ticălos, referindu-se aici la președintele PDL Cluj, Daniel Buda căruia i-a dat și o replică.
“Și să știți că mă supăr pe colegii de partid, pe ăia din Cluj care spun că sunt un ticălos care am primit totul de la partid. Ei, vreau să vă spun că nu am primit niciodată nimic. În timp ce la alții se duceau căruțele cu bani, noi nu primeam nimic. Dar asta nu ne-a oprit s- ne facem treaba, să accesăm fonduri europene. Îi transmit prietenului meu Buda de la Cluj, care mă făcea ticălos și nesimțit, că Hava rămâne Hava, dar buda-i budă”, a spus Hava.
Sursa: Rondul de Sibiu
S-ar putea sa iti placa si: Dacă acest lucru ar cântări decisiv ca Alba Iulia să devină capitală de regiune:Mircea Hava nu ar spune nu unui transfer la un alt partid Mircea Hava: Problema de la Sebeş se va rezolva printr-un sondaj Vasile Blaga la Alba Iulia-Mircea Hava îl susţine pe Blaga la preşedinţia PDL Florin Roman: “Mircea Hava are uşa închisă la noi, ferecat