Monica Alexandru
S-a frământat ce s-a frământat, a vociferat şi-a criticat, dar până la urmă Luminiţa Anghel a găsit explicaţia inexplicabilului său eşec la selecţia naţională pentru Eurovision. Hai că ne-am liniştit cu toţii! Noi credeam că i s-a tras de la melodie şi rochia de naşă, care ne-ar fi făcut de râsul curcilor europene, sau de la vreun blat mioritic. Când colo, era vorba de un atac energetic în toată regula, cu flăcări violete, pisici negre şi incantaţii vrăjitoreşti.
Eu ştiu mai bine ca oricine ce pacoste pot fi pisicile negre. De pildă, e una care-mi ţine calea în fiecare dimineaţă. Stă veşnic cocoţată pe un gard care s-a aplecat spre stradă din pricina greutăţii ei şi cum mă vede se arcuieşte, îşi ascute urechile, mijeşte ochii răi şi-mi taie calea. Nu o dată, ci de vreo trei ori. Aşteaptă mai întâi ca eu să fac cuveniţii trei paşi înapoi, aşteaptă cuminte, măturând trotuarul cu coada ei stufoasă şi, când simte că m-am relaxat suficient de mult după ritualul ăsta de alungare a ghinionului, o zbugheşte din nou prin faţa mea, silindu-mă să mă dau încă o dată trei paşi înapoi. Mişcarea asta n-ar fi aşa de supărătoare dacă strada n-ar fi destul de circulată şi oamenii nu m-ar privi de parcă aş fi zăludă.
Adesea nu-s singură şi, fiindcă pisica asta nu se-astâmpără nici de ruşinea altora, se distrează pândindu-ne şi ieşindu-ne în faţă, mie şi colegelor mele, din cele mai neaşteptate cotloane. Jur că, uneori, o aud râzând răguşit a răzbunare, semn că-i motan. Imaginaţi-vă trei nebune într-un dans bizar, în plină stradă. Dar mai bine să ne creadă lumea plecate cu sorcova, decât să se abată asupra noastră toate belelele.
Surprinzător e că una dintre noi chiar are acasă o pisica neagră care-i taie calea de cel puţin zece ori pe zi fără ca asta să-i provoace stăpânei angoasante superstiţii, semn că fie dracul cât de negru poate fi domestici
