Mă tot frământam întrebându-mă de ce biserica Ortodoxă Română, slujitorii săi, rămân imuni la atâtea atacuri nedemne venite din mai toate părţile. Îndeosebi, de la tot felul de ONG-uri miloage şi băloşind la banii statului, alimentate cu heringi de la olandezi dar care prea urât put, până la instituţii media, care le iau în serios şi găzduiesc fără tăgadă atacuri dezechilibrate, în sens unic contra bisericii noastre.
Atacuri în care, constat cu tristeţe, media românească, este deja înrobită de idolatrie, căci şi-a făcut chip cioplit din acel zeu zemos şi curgăreţ numit Rating.
Ba, o parte din media noastră, s-a implicat exagerat, şi mai ales spre partea anti-naţională a lucrurilor. Căci de acolo mai pică ceva. Se pare că - aşa, precum avuţia naţională - nu mai avem nici presă românească . Autentică. Românească. Să ţină cu Ţara. Punct.
Situaţia, credem noi, s-a mai redresat imagistic cu importantul eveniment petrecut duminică 10 martie de ziua Sfantului Mucenic Ciprian când s-a săvârşit intronizarea arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei. Când Trinitas şi TVR3 au transmis o emoţionantă ceremonie. Onorată şi de două feţe civile. Cristian Diaconescu reprezentându-l pe Preşedintele Ţării şi ministrul secretar de stat Victor Opaschi din partea Guvernului. Solemnitatea procesiunii este măreaţă, înălţătoare emoţionantă. Proaspătului uns, Patriarhul îi încredinţează mantia, crucea pectorală, engolpioanele, camilafca şi cârja apoi îl aşează pe tron .
Păcat că măreţia este oarecum diminuată de lungimile ei şi mai ales de discursurile fastidioase uneori parcă importate din politikie...Dacă mesajele celor doi politicieni, culmea!, au fost extrem de scurte şi la obiect , cuvântul unui preot local a fost exagerat în dimensiuni. Şi nici nu i se poate reproşa consistenţa exagerată în afara unor date istorice.
Osanalele sunt încă vii în memori