Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bestia care a încercat să violeze o fetiţă de 12 ani, rupându-i mâna, condamnată la închisoare

Publicat in Adevarul, luni 11 martie 2013 ·

Dorel Chira, bărbatul de 40 de ani din Horoatu Crasnei, care a încercat să o violeze, la începutul anului, pe fetiţa concubinei sale, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

Judecătoria Zalău l-a condamnat la patru ani de îcnhisoare pentru tentativă de viol şi vătămare corporală pe Dorel Chira, bărbatul din localitatea sălăjeană Horoatu Crasnei, care a vrut să-şi bată joc de o copilă de numai 12 ani, fiica femeii cu care acesta stătea în concubinaj, la locuinţa acesteaia din Hurez. Fapta s-a petrecut marţi, 8 ianuarie, şi a fost scoasă la lumină după ce fata, în vârstă de 12 ani, i-a sesizat pe poliţişti că în cursul zilei respective a fost agresată fizic de concubinul mamei sale, un bărbat de 40 de ani din Horoatu Crasnei. Potrivit Mariei Cristea, reprezentantul biroului de relaţii publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, a rezultat faptul că agresiunea reclamată de minoră s-a comis în contextul în care agresorul a încercat, de fapt, să întreţină relaţii sexuale cu minora. Se pare că bărbatului i-au venit astfel de idei în momentul în care se afla singur cu fata, mama acestei neaflându-se în acel moment în locuintă. În urma confruntării cu agresorul, fata s-a ales cu mai multe leziuni, printre care şi o fractură la o mână. Ea a fost preluată imediat de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fiind internată temporar în Centrul Social Multifuncţional Zalău.

Potrivit Violetei Milaş, directorul DGASPC Sălaj, fata se află în centru şi acum, ea urmând să fie supusă unei expertize prin care să se determine dacă ea va urma cursurile unei şcoli normale sau va fi nevoie de înscrierea ei la o şcoală specială. "O ţinem în continuare la noi, pentru că nu putem avea încredere în mama ei", explică Violeta Mil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 32 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 44 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°