Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria oferă o recompensă în cazul celor trei busturi furate

Publicat in Flacara Iasului, marți 12 martie 2013 ·

În urma furtului statuilor lui Barbu Delavrancea, Ciprian Porumbescu şi Nicolae Gane, de pe soclurile amplasate în Parcul Copou, Primăria Iaşi a lansat un apel public pentru sprijinirea acţiunilor de căutare a celor trei busturi din bronz. Municipalitatea a promis că toţi cei care vin cu informaţii ce vor duce la recuperarea acestor statui vor fi răsplătiţi. Şefii de la Palatul Roznovanu se declară indignaţi de ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, precizând că situaţia ilustrează foarte clar nivelul securităţii cetăţeanului. „Cei 300 de poliţişti locali nu sunt îndeajuns, iar un poliţist la o mie de locuitori nu este decizia municipiului Iaşi. Ne pare rău că suntem nevoiţi să suportăm noi consecinţele nefaste ale unei guvernări care nu ne-a ajutat cu nimic şi faptul că nu lasă autoritatea locală să-şi organizeze viaţa de zi cu zi, aşa cum trebuie. N-o să putem face niciodată faţă la patrimoniul cultural pe care îl gestionează cel mai important oraş cultural al României, cu 300 de poliţişti locali care, printre altele, au şi alte atribuţii mult mai bine definite decât cele de pază şi ordine“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. În acest context, reprezentanţii municipalităţii spun că este nevoie de alte soluţii sau o altă variantă ar fi ca acest incident de la Iaşi să fie tratat ca o problemă la nivel naţional. „Noi am spus că vom da o recompensă publică pentru cei care se implică, care pot fi atât organe ale poliţiei, dar pot fi şi cetăţeni, din orice categorie socială şi profesională. Va fi o recompensă publică pe care municipiul Iaşi o va da celor ce vor contribui la aducerea statuilor înapoi pe soclu“, a mai precizat Chirica. Statuia lui Barbu Delavrancea, pe care hoţii au furat-o, era amplasată pe partea dreaptă, faţă de intrarea în parcul Copou, iar busturile lui Ciprian Porumbescu şi Nicolae Gane se aflau unul lângă cealălalt, în zona din apropierea Teiului

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 56 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 31 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 46 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°