Niciodată previzibilă şi niciodată transparentă, viaţa politică românească pare să fi intrat într–un proces de accelerare paroxistică. Parlamentarii părăsesc opoziţia, şi aşa firavă, spre a se alătura majorităţii, după ce în lunile de campanie electorală lor nu ezitau să critice în termenii cei mai fermi puterea social - liberală.

Reacţiile faţă de decizia luată în cazul Schengen alimentează, pentru a câta oară?, un curent anti-european ce amestecă, in doze savante, referinţele la carnea de ren şi ostilitatea faţă de marile lanţuri de magazine occidentale.

Este ca şi cum toate viciile de adâncime ale partidelor noastre politice, de la slăbiciunea lor doctrinară până la agresivitatea iraţională a discursului lor, ar fi fost ilustrate de succesiunea de gesturi consemnată de presă. În acest context al patimilor provinciale, interviul acordat recent de ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, este proba incontestabilă a decalajului de mentalitate care separă România de partenerii ei vestici. Invitaţia ambasadorului german la respectul legii şi la integritate profesională şi publică are un aer straniu şi irelevant în acest spaţiu dominat de tranzacţii dubioase şi absenţă a moralităţii elementare.

Dincolo de persoane, efemere, dincolo de cazurile în sine, groteşti, miza este cu mult mai profundă şi ţine de maniera în care involuţia partidelor politice tinde să submineze fibra democraţiei înseşi şi să inpună un tip de conduită care nu are nimic în comun cu spiritul european invocat în clipe festive.

Onorabile doar în aparenţă, partidele politice de la noi se întemeiază pe un mecanism de selecţie şi promovare ce generează, inevitabil, solidarităţi subterane şi incapacitatea de a respecta proceduri elementare. Lipsite de o viaţă internă autentică, dominate de grupări ce se organizează în jurul exploatării netransparente a resurselor publice, part