|n apropierea centenarului Marii Uniri, având de câteva decenii bulevarde cu titluri consonante (Unirii, Li­bertăţii, Burebista, Decebal...) şi, mai ales, piaţa ge­ne­ros gândită pentru un monument pe măsura eve­ni­men­tului, nu ne revine altceva decât să susţinem pro­pu­nerea cea mai ingenioasă. Până acum, Marea Unire s-a sărbătorit în trei puncte cardinale distincte şi aşa a fost firesc. Bucureştiul, de fapt, cum bine i s-a spus de la început, Bucureştii, asimilând rapid cartiere lă­tu­ral­nice, sate şi comune, este privat de un asemenea izvor de aduceri aminte, de repunere în drepturi a unei conştiinţe naţionale, târziu acceptată ca atare de frun­taşii Europei. Nici acum lucrurile nu merg mai uşor. Simţind fiorul apropierii anului 2018, o seamă de aso­cia­ţii naţionale, membrii ai Academiei Române s-au adre­sat forurilor competente, cu 6-7 ani în urmă, pentru a preîntâmpina negura uitării, pentru a sur­cla­sa delăsarea. S-a iniţiat un concurs de soluţii, s-au de­pus trei proiecte şi juriul, alcătuit din sculptorul Florin Codre, criticul de artă Pavel Şuşară, sculptorul Paul Vasilescu şi arh. Cătălin Cazacu, Ştefan Demetrescu, Florin Necula, Marius Păuniţă, a optat pentru pro­iec­tul nr. 2, câştigător ieşind (2007), pentru a câta oară în­­tr-un scurt răstimp?, Ioan Bolborea, autorul Caragialianei din faţa Teatrului Naţional şi al multor altor remarcabile monumente. Pasionat al bronzului, sculp­torul Bolborea s-a străduit să descopere pe cont propriu tehnicile turnării, stăpânind, în final, nu fără dificultăţi, diferitele procedee de prelucrare şi finisare. De la lut la bronz calea este lungă: suprafeţe aspre, su­pra­feţe rănite parcă de intervenţia incisivă a ebo­şoa­ru­lui, volume compacte, trase, străbătute de goluri, dis­tru­geri, remodelări de x ori în drumul spre perfecţiune. Aici, abstractizarea nu-şi găseşte rostul. Orice fiinţă care trece prin perimet