Universitatea Petroşani, pregătită de Dan Voicu, şi-a consolidat succesul în finalul meciului de la Certej, graţie unei duble semnate de atacantul Adrian Soare. Din nou, studenţii sunt în fruntea clasamentului, primind un nesperat cadou de la Victoria Călan, care a învins surprinzător pe Minerul Uricani.
Gruparea din Dealul Institutului are un început excelent de retur, cu maximum de puncte acumulate, 8 goluri înscrise şi niciunul primit. Nepunând la socoteală înfrângerea decisă la comisii împotriva Gloriei Geoagiu, Aurul Certej nu a pierdut pe teren propriu în acest campionat decât un singur meci, în penultima etapă a turului, contra Retezatului Haţeg. Tânăra echipă pregătită de Elek Szemely a început curajos partida contra Universităţii, având o şansă, dar Văcaru a scos de sub bară. Cu un minut mai devreme, la cealaltă poartă, Bobină a fost blocat de Românaş, extrema Universităţii primind o excelentă pasă în adâncime. Golul „a plutit în aer” în minutele 25 şi 30, când Konicika a fost aproape de autogol, iar Măluţan a şutat slab din poziţie bună. Golul a căzut în poarta gazdelor în minutul 37. Românaş a ieşit hazardat în lateral, Gavriluţi i-a ciupit mingea şi a pasat în centrul careului, iar Medrea a lobat în poarta goală cu o semifoarfecă pe spate. Intrarea lui Soare a adus lumină în jocul echipei din Petroşani. După „o scăriţă” ce a trecut puţin pe lângă bară, Soare a rezolvat partida în mai puţin de 10 minute. Astfel, în mi-nutul 86 a majorat diferenţa echipei sale, finalizând cu un şut de la 14 metri o pasă a lui Bobină, iar în prelungiri a fost servit ideal de Tudorache şi a driblat inclusiv portarul, marcând în poarta goală. Victorie meritată a Universităţii, iar trupa lui Dan Voicu devine favorită la câştigarea campionatului, după acest parcurs perfect din startul returului.
Universitatea Petroşani, pregătită