Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simularea evaluării naţionale la clasa a VIII-a, prima probă

Publicat in Crai Nou, marți 12 martie 2013 ·

> S-a înregistrat o prezenţă de 96,37%

Prezenţa la simularea probei scrise de limba şi literatura română, pentru evaluarea naţională la clasa a VIII-a, a fost de 96,37%, nefiind semnalate probleme deosebite în desfăşurarea probei, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava.

Potrivit inspectoratului, au fost recenzaţi 7.675 de elevi aflaţi acum în ultima clasă de gimnaziu, potenţiali candidaţi la acest examen naţional.

Simularea a început la ora 9, aşa cum urmează să fie programat examenul propriu-zis, elevii având la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor. Condiţiile de desfăşurare a simulării sunt identice celor de la examenul din vară, cu subiecte structurate conform prevederilor Ministerului Educaţiei. Notele obţinute de elevi la aceste testări vor fi trecute în catalog.

Supravegherea este asigurată de profesorii de la clase, care au ore de curs la clasele la care se organizează simularea, conform orarului unităţii şcolare. Totodată, există o monitorizare video, acolo unde este posibil.

Proba scrisă la matematică urmează joi, 14 martie.

Materia nepredată în perioada simulării va fi recuperată pe parcursul semestrului de fiecare unitate şcolară în parte, prin decizie proprie.

Reamintim că IŞJ coordonează programul de simulare a celor două examene naţionale, bacalaureatul şi evaluarea naţională, pentru ca elevii să se familiarizeze cu atmosfera de examen, dar şi pentru a se afla stadiul de pregătire al acestora.

La finalul evaluărilor, fiecare unitate şcolară va centraliza rezultatele obţinute de elevi, care vor fi analizate în consiliile profesorale ale şcolilor şi vor fi prezentate părinţilor.

Cursurile clasei a VIII-a se vor încheia în 14 iunie, iar în perioada 17-19 iunie va avea loc înscrierea pentru evaluarea naţională. Candidaţii vor susţine probele scrise pe 25 iunie – la limba şi lit

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 32 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA pentru fraudarea Economat Sector 5

Wall-Street.ro acum 10 minute
Fostul primar Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu privind fraudarea Economat Sector 5. Anunțul a fost făcut de procurorii de la Direcția Național

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum 24 minute
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum o ora
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°