- Social - nr. 51 / 14 Martie, 2013 "O, Iisuse imparate, Iarta greseli si pacate. Vin de-nchizi usor Ranile ce dor.” (Radu Gyr) Batranetea, starea de involutie negrabita de boala, se strecoara domol in viata, mai devreme sau mai tarziu, prin doua intrari posibile. Pe prima intrare scrie sistem osteo-articular, iar in subsidiar membre inferioare cu precadere articulatiile coxo-femurale si ale genunchilor. Pe cea de a doua intrare scrie cu majuscule - cap. In cazul in care omul este destinat genetic sa intre in senescenta pe prima poarta, durerea, rigiditatea si coordonarea miscarilor, deci incapacitatea functionala a membrelor si a articulatiilor se instaleaza incet, insidios, treptat si insoteste subiectul pana la momentul final. Suspendarea sau ameliorarea periodica a suferintei este incurajatoare si amagitoare. Expresia "sunt cotonogit” sau "ma simt cotonogit”, imprumutata din limbajul fotbalistilor, folosita adesea si de seniori, spune totul despre infirmitatea fizica a varstnicului. Uneori, simptomele sunt atat de atroce si agasante, incat omului i se face lehamite de viata si nu mai vrea sa traiasca. Deacum, el cunoaste si intelege bine vorba poetului, ca "ceea ce nu este nu simte durere“. Atunci cand omul este predestinat sa intre in senescenta pe cea de a doua poarta pe care scrie cap - subinteles minte, situatia se schimba, atat pentru subiect, cat si pentru cei din jur. La imbatranirea cu evolutie precipitata, cunoasterea si memoria sunt pervertite si deturnate de la rostul harazit. Vicieri si pierderi cognitive si mnezice rapide, consecinta a deteriorarii functionale si chiar a disparitiei galopante a milioanelor de celule nervoase, cauzeaza celor din jur o viata de calvar. Omul care coboara vertiginos pe panta involutiei este fericit si nici nu realizeaza cata suferinta aduna in jurul lui. Primul semn de senescenta care apare la aceste cazuri este uitare