Fricţiunile din USL care ar răzbate în exterior, despre care continui să cred că sunt, de fapt, fie doar creaţia presei, fie diversiuni atent gândite, pentru a distrage atenţia publică de la problemele cu adevărat serioase şi grave, sunt departe de a preocupa chiar pe toată lumea. Că nu vom fi uitat chiar toţi că actuala putere se tot află în capul mesei de vreo zece luni, termen de graţie suficient, în care ar fi trebuit să se cam simtă ceva şi în îmbunătăţirea nivelului de trai al omului obişnuit, ăla care, de fapt, le plăteşte şi le suportă chiar pe toate. Ori, ce se întâmplă? Luaţi cu tot felul de ştiri distorsionante legate când de amplificarea impresiei de insecuritate alimentară în generalizare, când de steagurile secuieşti din ce în ce mai fluturânde, cu orgoliul naţional pus la grea încercare de neacceptarea în spaţiul Schengen, de previzibila modificare a Constituţiei, a legii electorale şi a regionalizării pe felurite criterii, scăpăm din vedere esenţialul, recte incapacitatea Guvernului Ponta de a determina relansarea economiei româneşti. Drept e că nici miniştrii politici, care au în portofolii părţi din economie, nu excelează prin viziuni coerente, capacitate strategică ori competenţă managerială. Unii chiar au darul vorbirii, să pricep să explice, să constate, că justifice dar, când vine vremea de a găsi şi soluţii, nu paleative de moment, ne prea le iese. Deloc. Deşi lucrurile n-ar fi chiar extrem de complicate: dacă poţi forţa o creştere economică sănătoasă şi durabilă, într-un climat de afaceri predictibil, stabil, apar cel puţin două efecte pozitive – pe de o parte un aport mult mai augmentat la buget, pe de alta antrenarea unei forţe de muncă, şi ea fiscalizabilă, care dacă are cu ce, redescoperă vocaţia consumului, a cererii generale care, firesc, potenţează oferta, închizând practic bucla. Plus că respectiva forţă de muncă activă, dacă nu e asi