Recent, liderii formali sau mai contestabili ai maghiarilor din România au reiterat din nou o marotă ceva mai fanată, respectiv acordarea statutului de limbă regională în zonele în care această minoritate naţională este majoritară. Sigur că încă nu s-au desenat viitoarele regiuni, sunt doar versiuni de lucru, dar demersul secuilor vrea să pună cumva caracterul lingvistic înaintea redesenării acestor viitoare entităţi administrativ-teritoriale. Asta pentru a argumenta apoi că este necesară înfiinţarea unei astfel de regiuni, suprapusă peste ceea ce ei consideră a fi Ţara Secuilor, pentru că acolo se vorbeşte majoritar o limbă regională, alta decât cea română. Teama maghiarilor din Ardeal, şi nu numai, este că, într-o eventuală regiune care ar alătura Harghita, Covasna şi Mureşul, judeţelor Alba, Sibiu, Braşov sau Cluj, preponderente româneşti, minoritatea maghiară s-ar dilua semnificativ şi n-ar mai fi o enclavă, nici măcar lingvistică.
Un gest similar, dar de altă factură, l-a reprezentat anunţul intempestiv scăpat la plesneală de ministrul Sănătăţii, acest Eugen Nicolăiescu, fruntaş liberal, relativ la perspectiva imediată de desfiinţare a direcţiilor judeţene de sănătate publică şi a caselor judeţene de asigurare a sănătăţii, care, pentru că ar consuma prea mulţi bani, trebuie restructurate, astfel încât să rămână doar opt perechi de instituţii, ca structuri regionale. De unde şi concluzia că probabil ministrul Sănătăţii ştie ceva mai multe despre regionalizare decât ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, liderul social-democrat abilitat cu proiecţia reformei administrativ-teritoriale. Acum, nici măcar nu se ştie sigur dacă vor fi opt sau zece sau 16 astfel de entităţi administrative, cât despre conturul acestora, nu se prea cunosc nici măcar criteriile de principiu care vor conta, altele decât cele derivate din protejarea intereselor actualilor
