Ne naştem buni sau răi? Sinziana Boaru mi-a adresat câteva întrebări despre problematica răului şi binelui la care am încercat să răspund atât cât se permite într-un interviu. Desigur întrebările pot avea răspunsuri multiple.
1.Ne naştem buni sau răi?
Nu ştiim încă. Şi nu cred că ar conta foarte mult. Doresc să clarificăm dintr-un început: în psihologie evităm să discutăm despre “bun” sau “rău”. Nu e treaba noastră. O psihologie ştiinţifică are ca obiect de studiu ceea ce se poate studia şi astăzi putem studia de pildă comportamentul uman, personalitatea umană, creierul uman şi funcţiile sale, tulburările psihice sau relaţia omului în societate. Când ne referim la comportamentul unei persoane nu facem referiri în termeni de valorizare. De aceasta se preocupă religia, morala, etica, filosofia, antropologia, ştiinţele juridice,etc. Dacă doriţi, în psihologie am putem discuta despre comportament dezadaptativ, autodistructiv, antisocial, despre devianţă, delincvenţă, impulsivitate, agresivitate şi în celălalt sens despre concepte precum empatie, altruism, afectivitate sau gândire pozitivă. O altă discuţie aparte, mult mai complexă, este psihopatologia şi în special psihozele, tulburările de personalitate sau psihologia crimei (de ex afectarea conştiinţei şi limitarea câmpului ei). O altă discuţie aici. Totuşi, noi NU avem dreptul să ne etichetăm clienţii chiar infractori de ar fi. Pe mine m-ar interesa altceva: să consiliem o persoană care are un comportament distructiv, să integrăm social un fost infractor, să corectăm conduita agresivă a unui elev,etc.
2.Este experimentul (experimentul dr. Paul Bloom de la Yale despre moralitatea bebeluşilor) o dovadă că avem de la bun început un instinct al binelui şi al răului?
Nu. Evident. Experimentul rămâne un simplu experiment contextual, factual, supus limitărilor procedurale, pe care din scurta descrie
