Ninsoarea, gerul şi codul galben de viscol nu au putut opri maghiarii bihoreni să ia parte la festivităţile de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Deşi atât manifestările organizate de "radicalii" din Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) constituit în jurul eurodeputatului Laszlo Tokes cât şi cele ale "moderaţilor" din UDMR s-au ţinut la statuia revoluţionarului Szacsvay Imre din parcul Libertăţii, ceremoniile celor două formaţiuni politice maghiare s-au ţinut separat la distanţă de câteva ore.
Festivităţile au fost deschise la ora 14 de PPMT, care a adunat în jurul statuii, pe un ger de crăpau pietrele, circa 150 de susţinători, majoritatea pensionari şi elevi. La manifestări au participat reprezentanţi ai partidului, eurodeputatul Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi consulul ungar Fodor Tamas, care a şi dat citire mesajului premierului Victor Orban. În mod suprinzător, în mulţime a putut fi văzut inclusiv consilierul UDMR Istvan Huszar, venit cu o jerbă.
Atac la UDMR
În discursul său punctat cu trimiteri istorice Tokes a atacat ca de fiecare dată UDMR, ocazie cu care a lovit inclusiv în Guvernul Ponta. "Prim-ministrul Victor Ponta consideră UDMR ca fiind singura forţă politică legitimă a maghiarilor din România. Acest lucru demonstrează înţelegerea secretă între USL şi UDMR, forţe care au semnat un pact secret în defavoarea comunităţii maghiare", a spus Tokeş.
În acest context, preşedintele CNMT a acuzat Guvernul Ponta de o politică anti-maghiară de sorginte comunistă. "Nu e loc să ne târguim cu cei care ne asupresc. Guvernul post-comunist Victor Ponta încearcă reinstaurarea vieţii comuniste îndeosebi în ceea ce înseamnă minorităţile", a acuzat acesta.
Laszlo Tokes a spus că drepturile minorităţii maghiare nu sunt negociabile dar că se impune organizarea unei mese c